Cine sunt autorii cercurilor din lanuri?


pictogramă 2

Apariţia cercurilor în lanuri a ajuns un adevărat fenomen în întreaga lume. Zeci de noi reprezentări sunt semnalate în fiecare an, în diverse ţări. Văzând aceste uriaşe şi adeseori deosebit de inedite desene – fie chiar şi numai în fotografiile sau filmele care abundă pe internet – milioane de oameni s-au întrebat „Cine şi cum a făcut aceste construcţii uimitoare?” şi de asemenea „Care ar putea fi rostul, semnificaţia lor?”.

Misterioasele cercuri au fost atestate istoric încă  din secolul 17, în special pe teritoriul Angliei. Neputând însă niciun fel să le explice, consemnările din acea vreme atribuiau în mod simplist crearea lor unor entităţi supranaturale. De atunci apariţia formaţiunilor din lanurile de cereale a continuat să fie menţionată de-a lungul timpului, în diverse documente de epocă. După anul 1970 însă, fenomenul a cunoscut o dezvoltare aproape explozivă, numeroase asemenea configuraţii fiind semnalate în peste 50 de ţări ale lumii. Până la ora actuală sunt atent documentate, filmate şi fotografiate peste 10.000 astfel de pictograme. Deşi în mod uzual fenomenul este numit în continuare „cercurile din lanuri”, pentru o mai mare acurateţe a exprimării este preferată folosirea noţiunii de „pictogramă din lanuri” deoarece aceste reprezentări au forme dintre cele mai variate, neavând neapărat la bază forma de cerc. Caracteristicile lor structurale fascinează privitorul prin armonie, frumuseţe, complexitate, dar şi prin dimensiuni.

Un privitor avizat recunoaşte imediat, dincolo de starea de fascinaţie pe care aceste pictograme o exercită, faptul că cele mai multe dintre ele au încorporate în structura lor cunoştinţe avansate de matematică, fizică, astronomie ori din alte domenii ale ştiinţei.

Consensul ştiinţific oficial statuează că marea majoritate a cercurilor din lanuri sunt făcute pe ascuns de către grupuri de oameni glumeţi, care doar vor să creeze senzaţie. Se afirmă că autorii acestor desene vor, în general, să rămână anonimi. Teoriile oficiale mai spun că există şi unele excepţii de desene în lanuri, care să nu fi fost făcute de oameni, dar că şi acelea ar putea fi explicate prin diferite tipuri de fenomene meteorologice sau prin alte cauze naturale.  În sprijinul acestor teorii, din când în când mai sunt prezentate prin mass-media diferite persoane care afirmă că ar fi autorii multor asemenea formaţiuni. Aceşti pretinşi autori spun că întregul mister poate fi dezlegat cât se poate de simplu: ei au făcut toate acele construcţii folosind mijloace cât se poate de simple, în principal funii şi scânduri. Cu alte cuvinte, în opinia autorităţilor şi a principalelor canale media, totul în chestiunea aceasta este suficient de clar şi de …banal. Nu avem de ce să ne mai înfierbântăm în explicaţii fanteziste, paranormale sau chiar extraterestre. Tocmai de aceea, orice altă explicaţie ce iese din sfera umană sau naturală este prin urmare considerată doar bună de luat în râs.

Să fie însă totul chiar atât de simplu? Sau poate că guvernanţii încearcă să ne ascundă ceva? Merită să remarcăm un fapt semnificativ: din anul 1999 guvernul britanic a luat o iniţiativă neaşteptată care nu a făcut decât să demonstreze ostilitatea lor faţă de acest fenomen şi faţă de cei care îl studiază. Piloţilor civili care îi ajutau pe cei care doreau să studieze aceste cercuri în lanuri li s-a interzis să mai realizeze astfel de zboruri. Dacă până la acel moment piloţii civili cereau doar banii pentru combustibil, după această hotărâre guvernamentală au primit scrisori de avertisment de la guvernul britanic prin care li s-a specificat faptul că în cazul în care vor mai efectua astfel de zboruri, li se va revoca licenţa de zbor. Aşa se face că în prezent cercetătorii cercurilor din lanuri pot folosi doar elicoptere comerciale, la costuri exorbitante, ceea ce în mod evident îngreunează substanţial cercetarea.

Cu toate acestea, la ora actuală sunt deja publice rezultatele foarte multor cercetări care evidenţiază cu claritate că cercurile din lanuri au foarte multe caracteristici  absolut uimitoare, care nu pot fi explicate de oamenii de ştiinţă convenţionali şi cu atât mai puţin de aşa-zişii „falsificatori de cercuri”. Ne referim aici, bineînţeles, la miile de cercuri autentice pentru că, fără îndoială au existat şi formaţiuni în lanuri făcute de oameni. Diferenţele între cercurile autentice şi falsuri apar însă imediat, cu claritate, la o examinare suficient de atentă. Pentru a oferi o perspectivă, vom descrie în continuare câteva astfel de diferenţe.

Încă de la prima vedere se poate constata cu uşurinţă că formele geometrice ale reprezentărilor autentice sunt extrem de exact trasate în comparaţie cu desenele falsificatorilor, care sunt mult mai simple şi pe deasupra înregistrează o mulţime de erori.

Un alt detaliu semnificativ şi care este uşor de observat este acela că în cazul cercurilor autentice nu s-au descoperit (nici chiar la verificări atente şi minuţioase) urme de paşi pentru a se ajunge la locul respectiv şi nici urme care ar indica faptul că cineva a lucrat acolo, chiar şi când solul era moale, de exemplu după o ploaie.  De asemenea, dacă majoritatea cercurilor ar fi făcute de oameni – aşa cum susţin autorităţile – ar fi fost de aşteptat să fie raportate numeroase acte de vandalism pe proprietăţile multor fermieri. În loc de aceasta, fermierii relatează constant că nu au văzut pe nimeni pe pământul lor, toate acele construcţii adeseori deosebit de mari şi de complexe apărând extrem de discret. Aceasta este cu atât mai frapant cu cât ele au apărut uneori şi în lanuri supravegheate de bodyguarzi, de camere video şi chiar prin satelit.

Se constată apoi că în formațiunile autentice tulpinile nu sunt rupte, ci îndoite (de obicei bound crop în unghi drept), poziţie în care ele rămân stabile şi fără daune. Această îndoire se produce de regulă cam la 2-3 centimetri de la sol, în apropiere de primul nod al plantei. Faptul că plantele nu sunt rupte face ca ele să nu fie practic afectate în mod major, putând creşte în continuare pentru a fi  chiar recoltate. Această îndoire care nu rupe planta este surprinzătoare mai ales în cazul tulpinilor groase şi casante ale culturilor de porumb sau rapiţă. În unele cazuri tulpinile sunt îndoite chiar şi la 15 centimetri de sol. Biologii sunt uimiți de această caracteristică, ea fiind de altfel principala metodă de identificare a autenticităţii fenomenului.

Mai mult decât atât, adeseori tulpinile îndoite sunt răsucite în formă de spirală şi uneori în mai multe straturi reciproc suprapuse. Este vorba aici de un efect foarte special de torsiune, imposibil de realizat la o scară atât de mare de unii eventuali falsificatori, care să fi lucrat cu mijloace rudimentare, fără a rupe nicio plantă. Aceste caracteristici exclud cu siguranţă ipoteza unei farse, deoarece cu metoda prin care se calcă pe plante cu o scândură culturile ar fi culcate direct de la pământ, rupând inevitabil foarte multe tulpini.

Mai mulţi cercetători au presupus că cea mai probabilă cauză care ar putea să îndoaie plantele în acest mod ar fi o explozie scurtă și intensă de căldură, care să înmoaie tulpinile. Testele de laborator sugerează că acest efect ar putea fi generat prin intermediul unor infrasunete, adică acele sunete ce au o frecvenţă situată sub 20 Hz. Infrasunetele de înaltă presiune sunt într-adevăr capabile să fiarbă apa din interiorul tulpinilor într-o nanosecundă, evaporând apa și lăsând mici găuri în nodurile plantelor.

A fost de asemenea documentat științific faptul că probele de sol prelevate din perimetrul formaţiunilor din lanuri arată modificări la nivelul structurii cristaline și a compoziției minerale. În plus, au fost decelate în sol particule sferice de fier magnetizat, cu diametrul de 10-40 microni. Conform analizelor, mai mulţi experţi au ajuns la concluzia că un astfel de proces necesită temperaturi cuprinse între 500 şi 1500° C (!), ceea ce din nou exclude posibilitatea ca aceste acţiuni să fi fost făcute de nişte simpli „glumeţi”, aşa cum  susţine versiunea oficială.

O altă categorie de efecte care i-au uimit pe cercetători sunt cele puse în evidenţă de măsurătorile câmpurilor electrice şi magnetice. Formaţiunile din lanuri modifică net câmpul electromagnetic local: de multe ori în acea zonă busolele nu mai pot localiza nordul, iar aparatele de fotografiat și telefoanele celulare înregistrează defecțiuni. Pachete întregi de baterii noi s-au descărcat în câteva minute. Uneori până și bateriile auto de la maşinile din întreaga localitate dau rateuri în dimineața de după apariţia unui crop circle, iar în unele cazuri mai deosebite, întreaga localitate învecinată a rămas câteva ore fără electricitate. De asemenea este deja un fapt binecunoscut că frecvenţele radio emise de un cerc din lanuri afectează chiar şi echipamentele elicopterelor și avioanelor.

Mai mult, energia electro-magnetică din interiorul unui cerc autentic interferează şi cu crop Sahasrara ritmurile biofizice şi undele cerebrale ale oamenilor. Acest lucru este perfect explicabil pentru că, aşa cum se ştie, organismul uman are o natură electro-magnetică. S-a constatat că zona în care a apărut o reprezentare are un efect deosebit de favorabil asupra oamenilor prin faptul că sunt generate stări de conştiinţă foarte elevată şi chiar procese de vindecare. Aceasta atrage de altfel numeroşi vizitatori. Este interesant să menţionăm aici şi un alt fapt care a fost constatat: membrii unei echipe de cercetători pasionaţi ai acestui fenomen, condusă de celebrul dr. Steven Greer, au făcut o meditaţie în grup, prin care au invocat apariţia unei formaţiuni cu anumite caracteristici clare. A doua zi, au găsit în apropiere o formațiune identică până în amănunt cu cea mentalizată de ei. Aceasta ne sugerează cu claritate că fenomenul cercurilor din lanuri reprezintă în realitate o formă de comunicare prin care anumite inteligenţe superioare doresc să ne transmită ceva.

În efortul de a înţelege mai bine ce sunt cercurile din lanuri este semnificativ să observăm şi faptul că ele se constituie ca un exemplu magistral al aplicaţiilor pe care le studiază o ştiinţă apărută relativ recent şi anume cimatica. Cimatica studiază efectele pe care le produc undele sonore asupra materiei – sau cu alte cuvinte – modul în care energia sunetelor se materializează în forme geometrice. Aceste expresii grafice a unor energii vibraţionale sunt cunoscute de mii de ani şi în cazul diferitelor reprezentări sacre cunoscute îndeosebi în tradiţiile spirituale orientale sub numele de yantre. De altfel, se pare că deloc întâmplător, desenele din lanurile de cereale seamănă uneori până la identitate cu yantrele orientale. Aceste corelaţii ne sugerează că ceea ce generează formaţiunile din lanuri sunt de fapt anumite câmpuri foarte puternice de energie armonică elevată ce sunt precis orientate şi modulate în zonele respective.

Faptul că aceste cercuri din lanuri sunt impregnate de anumite câmpuri energetice a fost confirmat şi de un experiment realizat în Germania în anul 1998 de către inginerul american Colin Andrews. El a plasat un bol cu apă distilată în interiorul unui desen din lan. Mai târziu, când apa a fost examinată la spectrograf, s-a constatat că moleculele de apă se rearanjaseră conform unui model care reproducea exact modelul formaţiunii din lan în care fusese aşezat bolul. Acest experiment a arătat că apa a memorat informaţiile din acel câmp energetic care a generat modelul imprimat pe sol, câmp energetic ce era încă remanent în zonă.

Ca o dovadă a complexităţii şi profunzimii acestor pictograme, este de remarcat faptul că în analiza construcţiei lor a fost evidenţiată cel mai adesea progresia matematică Fibonacci, care este expresia matematică ce se află la baza legii naturale de dezvoltare atât a lumii minerale, cât şi a celei biologice.

În unele dintre reprezentările care au apărut erau realizaţi adevăraţi fractali. Fractalii sunt pictogramă-fractal expresii matematice foarte complexe ce pot fi transpuse grafic prin intermediul unor operaţii computerizate. Aceste diagrame sunt greu de obţinut chiar şi la dimensiuni mici fără ajutorul unui computer, ceea ce face extrem de dificilă realizarea unei configuraţii fractalice exacte într-un lan de cereale. Primul desen fractal a apărut  în data de 13 august 1991 lângă renumita universitate de la Cambridge. Acest fapt este foarte semnificativ întrucât acolo preda chiar cel care a descoperit ecuaţiile fractalice, matematicianul Benoit Mandelbrot. Văzând această pictogramă, până şi colegii lui Benoit Mandelbrot de la Universitatea din Cambridge  au afirmat că datorită perfecţiunii realizării sale, este exclus ca ea să fie produsul unor amatori de farse.

O altă observaţie fundamentală ce a fost făcută cu privire la cercurile din lanuri este aceea că ele apar aproape întotdeauna exact pe liniile energetice principale ale pământului (de exemplu linii de câmp magnetic) şi mai ales la intersecţia lor. Conform mai multor cercetători, aceste trasee corespund din punct de vedere planetar cu ceea ce reprezintă pentru fiinţa umană meridianele energetice cunoscute în acupunctură. Din acest motiv, unii experţi cred că pictogramele reprezintă şi un fel de impulsionare şi terapie energetică necesară pentru a contracara efectele distructive ale activităţii oamenilor asupra ecosistemului, restabilind astfel echilibrul planetei. Este de altfel util să observăm că şi construcţiile megalitice antice sunt amplasate tot pe aceste trasee energetice, exercitând şi ele un efect foarte clar de armonizare energetică, ceea ce indică faptul că în trecutul îndepărtat al omenirii aceste influenţe erau nu doar binecunoscute, dar li se acorda o foarte mare importanţă.

Impactul acestor magnifice compoziţii din lanurile de cereale este descris de multe ori ca fiind o emoţie foarte profundă, de ca şi cum ar fi o veritabilă experienţă mistică, spirituală. În acest sens, este semnificativă confesiunea cercetătorului britanic Colin Andrews, care spunea că: „Uneori, când mă apropii de aceste cercuri din lanuri am sentimentul că sunt prea speciale ca eu să păşesc în ele. Parcă ar trebui doar să stau afară şi să le respect”. Această senzaţie specială a transformat vieţile multor oameni. Iar această transformare nu vine neapărat datorită înţelegerii raţionale a pictogramei, ci mai ales  datorită faptului că – din câte se pare – aceste desene au capacitatea de a transmite într-un mod implicit mesaje subliminale şi informaţii care trec mult dincolo de ego, către profunzimile fiinţei.

O prezentare elaborată şi competentă a pictogramelor din lanuri a fost realizată de dr. Colin Andrews:

În ceea ce priveşte conţinutul explicit al pictogramelor din lanuri, opinia mai multor cercetători este aceea că ele reprezintă un gen de mesaje adresate umanităţii referitor la transformările esenţiale care au loc în prezent pe planeta noastră. Rolul acestor mesaje s-ar părea că este acela de a opera o trezire a conştiinţei colective a umanităţii, dar şi o avertizare asupra unor evenimente viitoare. Mesajele sunt în mod evident transmise de fiinţe care cunosc foarte bine natura profundă a realităţii, iar atunci când ceva nu este înţeles suficient de clar, mesajele se repetă sau chiar se detaliază. O pictogramă foarte sugestivă în acest sens a apărut pe data de 15 iulie 2008 la Avebury Manor (Anglia), în apropierea unui complex megalitic asemănător celui de la Stonehenge. Acolo a apărut o   Avebury Manor 2008reprezentare ce ilustra foarte clar, prin mai multe cercuri, poziţia fiecărei planete din sistemul nostru solar la data de 21 decembrie 2012. Conjunctura a făcut ca acea diagramă să fie imediat compromisă, la scurt timp de la apariţia sa, de către fermierul care deţinea terenul. Acesta nu a fost deloc mulţumit că a intrat cineva pe terenul său şi s-a hotărât să distrugă pictograma. Pentru aceasta el a trasat cu tractorul trei linii drepte peste diagramă. În mod surprinzător, ca urmare a acestui fapt, constructorii misterioşi au revenit la cercurile respective din lanuri şi au făcut o serie de modificări, realizând apoi şi o a doua pictogramă, chiar alături de prima. Acest al doilea desen sugerează transformările fundamentale care încep să aibă loc la nivelul vieţii biologice după data de 21 decembrie 2012.

După cum am arătat şi într-un articol anterior (https://armoniacosmica.wordpress.com/2012/09/23/cercurile-din-lanuri/) deosebit de semnificative sunt şi pictogramele care au apărut chiar „în curtea” unui mare observator astronomic militar din Anglia, cel de la Chilbolton.  În aceste cazuri nu se mai poate vorbi de ipoteza unor falsuri făcute de unii eventuali anonimi puşi pe şotii pentru că zona respectivă – fiind o instalație guvernamentală – era securizată și supravegheată în permanență prin satelit, prin camere video în infraroșu, precum şi de un număr considerabil de gardieni.

Aşadar, pe 14 august 2001 a apărut acolo o clară reprezentare a unui chip umanoid, realizat printr-o tehnică foarte neobişnuită pentru maniera generală de apariţie a cercurilor în lanuri, şi anume printr-un set de puncte ce au diferite dimensiuni şi distanţe între ele, ca un fel de pixeli. Cinci zile mai târziu, pe data de 19 august 2001, a apărut o pictogramă şi in curtea observatoruluimai şocantă: aceasta părea să răspundă mesajului în cod binar formulat în 1974 de către oamenii de ştiinţă Frank Drake şi Carl Sagan, mesaj transmis în spaţiu prin intermediul radiotelescopului de la Arecibo.  Mesajul conţinea o sintetică prezentare a rasei umane şi era destinat să fie descoperit de către o ipotetică civilizaţie extraterestră. Erau indicate date despre sistemul nostru numeric, despre atomii de bază ai vieţii terestre, despre structura ADN-ului uman, precum şi despre poziţia sistemului nostru solar, fiind precizată şi poziţia planetei noastre. Ei bine, imaginea formată în lanul din apropierea telescopului de la Chilbolton oferă exact informaţii corespondente tuturor acestor aceste date!

De exemplu, expeditorii care au trimis acest răspuns indică prin informaţii marcate în cod binar faptul că au un ADN  cu o structură triplu elicoidală, că genomul lor are mai multe secvenţe ADN faţă de noi şi că trăiesc pe mai multe planete. Complexitatea acestui mesaj şi a modului în care a apărut face practic imposibilă ipoteza că ar avea o origine umană. În plus, forma de răsucire a spicelor din aceste structuri nu ar fi putut fi realizată în vreun mod cunoscut omului, întrucât spicele erau pur și simplu împletite… Semnificaţia pe care o are pentru noi acest mesaj este uriaşă. Şi totuşi, nimic din toate aceste informații extraordinare nu a fost difuzat la vreo emisiune de ştiri.

Exact la un an după evenimentul uimitor de la Chilbolton,  pe data de 19 august 2002, tot în aceeaşi zonă (dar de data aceasta vizavi de o altă mare antenă de comunicaţii) a apărut un alt desen în lanuri, enorm, cam cât două terenuri de fotbal. Acest nou crop circle prezenta imaginea unei fiinţe umanoide care ţinea în mână un fel de disc pe care erau realizate anumite inscripţii, de asemenea în cod binar.

Alien faceAşa-numitul „Chip extraterestru” a iscat numeroase controverse asupra autenticităţii sale. Însă, în atâţia ani, nimeni nu a putut demonstra că ar fi vorba de un fals şi nimeni nu a susţinut vreodată că l-a realizat. Complexitatea construirii sale, care simulează structura unui ecran de televiziune, efectul tridimensional al imaginii şi de asemenea dificultatea obţinerii codului binar în spirală în acelaşi mod cum apare pe un compact-disc, arată, toate împreună, faptul că este exclus să avem de-a face cu un fals. Cu toate acestea, nici această pictogramă nu a fost prezentată la vreo emisiune de ştiri.

Observăm astfel cu uşurinţă că orice aspect care ar demonta explicaţiile naive de genul falsificatorilor anonimi, este sistematic îndepărtat de atenţia opiniei publice. Deşi până la ora actuală niciun reprezentant al autorităţilor nu a oferit vreo explicaţie plauzibilă a modului în care au fost realizate pictogramele de la Chilbolton, poziţia oficială rămâne aceea că ele ar fi nişte farse făcute de oameni care doresc să creeze senzaţie.

Concluzia care transpare totuşi cu claritate din toate aceste observaţii este aceea că pictogramele autentice din lanuri sunt opera unor fiinţe extrem de inteligente, care nu aparțin acestei planete și care dispun de o cunoaştere şi de o tehnologie mult superioară celei pe care o deţine umanitatea în prezent. Înţelegem totodată că aceste structuri imprimate în lanurile de cereale reprezintă de fapt anumite mesaje şi totodată impulsionări energetice pe care membrii unor civilizaţii benefice foarte avansate ni le transmit. Faptul că autorităţile şi mass-media urmăresc să ne ascundă acest gen de concluzii nu face decât să arate că există anumite interese pentru care se doreşte ca adevărul în această privinţă să fie menţinut ascuns. Este aplicată exact aceeaşi strategie de a nega evidenţele prin intermediul unor argumente de-a dreptul puerile, la fel cum s-a procedat şi cu „explicaţiile” conform cărora blocurile uriaşe megalitice de pe tot cuprinsul lumii au fost prelucrate şi ridicate de oameni primitivi, că piramidele de pe fundul oceanelor sunt doar forme atipice de relief, iar OZN-urile nu ar fi nimic altceva decât baloane meteorologice, iluzii optice sau alte fenomene cât se poate de naturale.

Este uşor de înţeles de ce autorităţile nu recunosc adevărul despre aceste lucruri: pentru crop 1 că dacă ar face-o, ar apare imediat un şir de întrebări care în mod evident ar fi extrem de incomode pentru păpuşarii din umbră care trag frâiele umanităţii la ora actuală. Răspunsurile la aceste întrebări ar dezvălui adevărata balanţă a puterilor care influenţează omenirea, ar dezvălui faptul că cei care ne conduc cunosc mult mai mult decât vor să recunoască şi că deţin de multă vreme anumite informaţii şi tehnologii care ar fi putut scoate de multă vreme omenirea din suferinţă şi ignoranţă. Aceste „elite” care conduc umanitatea în prezent doresc să ascundă faptul că OZN-urile sau cercurile din lanuri sunt indicii ale prezenţei unor civilizaţii benefice extrem de avansate din alte lumi şi că aceste civilizaţii nu ne sunt ostile, ci dimpotrivă, doresc să ne ajute. În loc de aceasta, ni se sugerează mereu la nivel colectiv – de exemplu prin industria filmelor de la Hollywood – că eventualele fiinţe extraterestre care ar exista sunt aproape întotdeauna rău-intenţionate, malefice şi invadatoare. Observăm că ipoteza care nu ne este deloc sugerată este tocmai cea pe care avem toate motivele să o recunoaştem ca fiind exact adevărul: suntem vegheaţi de fiinţe extraterestre mult mai avansate decât noi şi care nu numai că nu intervin cu forţa în viaţa noastră, ci aşteaptă cu răbdare ca noi să devenim conştienţi de prezenţa lor şi să ne deschidem faţă de ele. Iar pentru că această deschidere nu poate veni de la nivelul guvernamental – care din nefericire este supus unor interese ce nu sunt în consens cu libertatea reală şi cu evoluţia umanităţii -, atunci sunt trimise semnale ce se adresează direct maselor de oameni. 

În acest sens, chiar dacă mesajele pictogramelor din lanuri care ne sunt adresate nu sunt înţelese neapărat într-un mod raţional, totuşi, prin efectul lor deosebit de coerent, echilibrant şi vindecător, ele pot avea pentru fiecare dintre noi un impact profund binefăcător la nivelul subconştientului. Aceasta este cu atât mai mult valabil cu cât ne deschidem intuitiv mai mult faţă de ele. Fiinţele umane cu un nivel mai special de trezire a conştiinţei au sesizat că fiecare asemenea pictogramă conţine încifrat în ea un anumit mesaj arhetipal armonic care este universal valabil. Decodarea intuitiv-telepatică de către oameni a respectivului mesaj transmis de către acea civilizaţie extraterestră benefică este posibilă deoarece  la nivel de conştiinţă toate fiinţele sunt absolut similare. Conştiinţa este substratul coerent universal care uneşte totul la nivel cosmic. Acesta este de altfel şi motivul pentru care toţi oamenii, indiferent de epocă, religie sau orice alte aspecte particulare au descris experienţa revelării propriei conştiinţe  în moduri care sunt în esenţă absolut identice şi care se referă la o trăire grandioasă a unei stări de conştiinţă cosmică. Deschizându-ne lăuntric, intuitiv, faţă de aceste mesaje ale cercurilor din lanuri realizăm cu încântare şi recunoştinţă că ele au fără îndoială scopul de a ne pregăti şi a ne ajuta să ne ridicăm nivelul de conştiinţă.

Această modalitate de deschidere psiho-mentală către receptarea telepatică a mesajului cerc 1ascuns în pictogramele din lanuri reprezintă o veritabilă metodă de lucru pe care fiecare dintre noi o putem folosi. În acest scop putem utiliza fotografiile diferitelor reprezentări în acelaşi mod în care sunt folosite yantrele: fixăm cu privirea imaginea respectivă, într-o stare de relaxare şi linişte mentală. Urmărim să ne concentrăm să percepem intuitiv mesajul ce ne este transmis, fiind cât mai deschişi lăuntric, plini de curiozitate şi lăsând la o parte orice prejudecăţi. În funcţie de receptivitatea noastră, putem avea apoi surpriza de a constata că desenul asupra căruia ne focalizăm atenţia ne facilitează pătrunderea (translaţia) în alte dimensiuni ale conştiinţei, pe care poate nici măcar nu le bănuiam. Putem ajunge astfel cu timpul să constatăm că realizând sistematic asemenea concentrări identificatoare, în noi apare o anumită stare de trezire euforică a conştiinţei, prin activarea unor arhetipuri profund armonice ale acesteia.

Având în vedere natura mesajelor din lanuri care au apărut în ultimii ani, devine din ce în ce mai evident că  anumite evenimente majore care privesc omenirea sunt tot mai aproape. Conform percepţiilor unor fiinţe umane cu un înalt nivel spiritual, care au reuşit să perceapă în mod telepatic mesajele conţinute în pictogramele din lanuri, aceste evenimente sunt indisolubil legate de noul ciclu în care umanitatea şi planeta Pământ au intrat după data de 21 decembrie 2012, evenimente care ne conduc către o etapă superioară de evoluţie a umanităţii, marcată de o profundă armonie şi înţelegere.  

Este semnificativ să constatăm că în ultimii ani în cercurile de cereale au început să apară – într-un mod care îi pune pe gânduri pe cercetători – misterioase reprezentări specifice culturii Maya. Aceste recente crop circle indică anumite evenimente cosmice actuale care – potrivit interpreţilor tradiţiei Maya –  au fost deja profeţite cu mii de ani în urmă de către faimosul calendar mayaş. Menţionăm că în conformitate cu calendarul mayaş, umanitatea tocmai a încheiat pe 21 decembrie 2012 ciclul de 5.125 de ani legat de cel de-al cincilea „Soare”, iar în actuala perioadă urmează să se producă majore transformări planetare odată cu trecerea în noul ciclu cosmic. În consens cu aceste profeţii mayaşe care au fost reiterate de constructorii cercurilor din lanuri, putem înţelege că mesajele ce ne sunt oferite au rolul de a ne ajuta să ne trezim conştiinţa la nivel colectiv şi să ne manifestăm ferm opţiunea de a urma o cale a binelui, a evoluţiei şi a armoniei.

Este important aici să înţelegem un fapt elementar şi anume acela că alegerea ne aparţine în primul rând nouă, oamenilor. Aceste civilizaţii foarte avansate se află aici şi ne dau aceste semne pentru că vor să ne ajute, însă deoarece ne respectă liberul arbitru, ele nu pot acţiona în locul nostru. Noi suntem cei care trebuie să ne scuturăm din adormire, din ignoranţă şi din sclavia în care suntem menţinuţi. Iar atunci când la nivel colectiv va exista din partea noastră dorinţa şi deschiderea clară de a fi ajutaţi, cu siguranţă că prezenţa acestor inteligenţe superioare binefăcătoare ni se va putea revela sub forma unor fraţi cosmici mai mari, care ne-au asistat de foarte multă vreme cu răbdare, iubire şi înţelepciune.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s