Ecologia profundă – o viziune holistică de vindecare a lumii


Viziunea holistică a ecologiei profunde

Ecologia profundă a apărut ca o expresie pluri-disciplinară în căutarea unor soluții la problemelewe love earth serioase de mediu cu care societatea noastră a început să se confrunte odată cu acutizarea dezechilibrelor generate de industrializarea accelerată și globalizare. O analiză corelată a acestor dezechilibre ne arată că ne aflăm în fața unei crize sistemice, care nu poate fi înțeleasă prin abordarea izolată, separată a problemelor. Tocmai de aceea, demersul propus de ecologia profundă se fundamentează pe o viziune holistică asupra lumii, în care totul este văzut ca interconectat, iar cheia ieșirii din această criză constă în primul rând în reconsiderarea locului nostru, ca ființe umane, în mediul înconjurător. Mai exact, ecologia profundă consideră nu doar că ne confruntăm cu o criză sistemică a societății umane, ci că la rădăcina acestui dezechilibru se află o criză de conștiință a umanității.

Termenul „ecologie profundă” a fost introdus pentru prima dată[1] de către filozoful norvegian Arne Naess în anul 1973. Prin sublinierea necesității de a privi mai profund ecologia, Naess sugera să persistăm într-un efort de interogare interioară pentru a afla mereu cauzele mai adânci ale fenomenelor, dincolo de răspunsurile superficiale.

În opinia lui Naess, prin această orientare sinceră de conștientizare se evidențiază caracterul antropocentric al societății noastre, bazat pe tendințe dominatoare, utilitariste și materialiste. Efectul distructiv care survine este adeseori devastator. Rapoartele[2] de mediu arată că civilizația umană provoacă dispariția în masă a numeroase specii de plante, insecte sau animale, la o rată de aproximativ 140.000 de specii pe an, ceea ce reprezintă o rată de (cel puțin) 100 de ori mai mare decât dispariția naturală a acestora. Savanții estimează[3] că dacă tendințele actuale imprimate de activitatea umană vor continua, atunci 75% dintre specii vor dispărea în următoarele câteva secole. Inevitabil însă, consecințele se întorc și asupra oamenilor deoarece echilibrul naturii funcționează ca un ansamblu, de care depindem mult mai mult decât bănuim la prima vedere. Din acest motiv ecologia profundă afirmă că fiecare specie are un drept egal la supraviețuire, dezaprobând atitudinea arogantă a societății consumeriste de a considera oamenii îndreptățiți să exploateze până la dispariție celelalte specii.

Un exemplu concret și foarte sugestiv al dez-echilibrării grave induse de activitatea umană iresponsabilă este cel al afectării dramatice a populațiilor de albine. Datorită poluării industriale și a pesticidelor foarte puternice folosite în agricultură multe specii de albine au dispărut. Acest fapt afectează însă procesul esențial de polenizare: specialiștii spun că „peste 70% din producţia mondială de alimente depinde de polenizare”. Dacă ne gândim că există ţări unde deja s-au pierdut 50% din coloniile de albine, este ușor de dedus că atunci când polenizarea va scădea sub o anumită limită minimă, culturile agricole vor deveni sterile, animalele nu vor mai avea ce mânca și ca urmare însăși rasa umană va fi amenințată cu extincția.

Ecologia profundă nu se limitează la a observa problemele și a emite prescripții normative. Dimpotrivă, abordarea sa se plasează pe o poziție preponderent practică, descriptivă, axată pe un angajament ce vine din experiențe profunde de conștientizare, ce sunt apoi transmise și împărtășite mai departe în lume. În acest sens, ecologia profundă a fost caracterizată de Arne Naess ca „o filosofie evolutivă, dar consecventă a ființei, a gândirii și a acțiunii în lume, care întruchipează înțelepciunea și armonia ecologică a naturii[4].

În ecologia profundă accentul nu se pune doar pe teza valorii intrinseci a fiecărei ființe sau specii, ci și pe aceea a unei forme de „realizare de sine”[5], care derivă din conceptul de conștiință ecologică[6] sau sine ecologic[7], un fel de identitate mai largă.

Așa cum explică Arne Naess[8] sau Freya Mathews[9], „realizarea de sine” este atinsă prin așa-numitul proces de identificare prin care sunt experimentate niveluri tot mai înalte de unificare din punct de vedere psihio-mental cu mediul înconjurător: identificare cu prietenii, cu vecinii, cu comunitatea locală, cu compatrioții, cu rasa, cu umanitatea, cu viața, și – în final, într-un sens mult mai larg și mai profund decât este conștientizat de obicei – identificarea cu întregul Cosmos. Valoarea identificării rezidă în faptul că atunci când recunoaștem contactul unor părți tot mai vaste ale Totalității cu identitatea noastră, survine o expansiune a conștiinței și a iubirii de sine. După cum evidențiază fondatorul principal ecologiei profunde, Arne Naess, aceasta conduce la o extindere a atitudinii noastre protective și afective față de lume.

Dincolo de utilizarea acestor idei și concepte care în opinia unor critici precum Murray Bookchin[10] au anumite conotații mistice, Naess[11] sau Sessions[12] au insistat asupra faptului că acest statut al „conștiinței ecologice” se fundamentează pe o înțelegere ce provine din experiența directă. Tocmai de aceea, spuneau ei, abordarea ecologiei profunde nu trebuie suprapusă cu un discurs filosofic, cu o ideologie sau cu vreo religie.

Să analizăm succint în continuare bazele teoretice ale ecologiei profunde din punct de vedere filosofic și științific.

Bazele filosofice ale ecologiei profunde

În forma sa academică, sistemul ecologiei profunde a fost elaborat prin lucrările a patru filozofi de mediu: în primul rând norvegianul Arne Naess, apoi americanii George Sessions și David Rothenberg și nu în ultimul rând australianul Warwick Fox. Cadrul conceptual fundamentat astfel oferă o foarte complexă viziune asupra lumii, cu valoroase valențe epistemologice și ontologice.

Un important sprijin epistemologic a venit din partea Teoriei Sistemelor, conform căreia fiecare „parte” este inclusă într-un „întreg”, dar în același timp respectivul „întreg” este întotdeauna o „parte” din alte sisteme mai mari. „Întregul” însă, văzut ca sistem, este mai mult decât suma părților datorită proceselor de rezonanță care apar între componentele sale. Lucrările lui Arthur Tansley[13], Raymond Lindeman[14], Eugene și Howard Odum[15] au fost deosebit de importante în dezvoltarea acestor abordări sistemice. De asemenea, abordarea dialectică a teoreticienilor Richard Levins și Richard Lewontin[16] a oferit o înțelegere mai clară cu privire la relația dintre părți și întregi și la relația cauzală dintre acestea. În acest context ecologia profundă valorizează importanța fiecărei componente a ecosistemului, care contribuie într-o formă specifică la echilibrul ansamblului.

Conceptul pivotal al ecologiei profunde este însă acela de „realizare de sine”, proces prin care micul sine uman (ego-ul personal) ajunge – prin metoda esențială a „identificării” – să se expansioneze la o scară universalizată, unde se unește cu „Sinele Universal”. Realizarea de sine este astfel procesul prin care sinele individual, devenit „sine ecologic” (sau „conștiință ecologică”), își recunoaște adevărata esență, care era deja (într-o potențialitate inconștientă) de aceeași natură cu cea a Sinelui Universal.

Arne Naess a definit sinele (eng. self) cu ajutorul unui concept dezvoltat în secolul al XVII-lea de filosoful olandez Baruch Spinoza, care a explorat și el dezideratul „realizării de sine”. Sinele – spune Naess –  este un sistem care se auto-menține și posedă conatus[17], ceea ce în sistemul filosofic al lui Spinoza are semnificația de „necesitate imperioasă de supraviețuire și de a crește nivelul de acțiune și libertate”. De asemenea, în ceea ce privește conceptul de „Univers/Cosmos” este acceptată presupoziția că acesta încurajează, susține viața, adică are un anumit telos[18] (scop, menire, finalitate – în sens aristotelian) plin de măreție și de aceea are sens să urmărim să ne identificăm cu el.

Observăm aici că posibilitatea identificării sinelui uman cu Universul însuși (privit ca Sine Universal) derivă tocmai din acest dat ontologic al identității structurale dintre subiectul uman și existența cosmică însăși. Relația conceptuală dintre sinele uman și Cosmos a fost cu atenție analizată de Freya Mathews[19] în contextul unei metafizici particulare a intercorelării (sau a Ecocosmosului), bazată pe Teoria Sistemelor și pe Cosmologia Geometro-Dinamică.

Regăsim de asemenea în epistemologia ecologiei profunde conexiuni cu fenomenologia lui Martin Heidegger[20] sau cu teoriile dezvoltate de promotorii occidentali ai holismului, printre care îi menționez pe Goethe[II], Spinoza, Friedrich  Schiller, Joseph  Schelling, Georg Hegel, Samuel Colerige, William Emerson, Henri Bergson, Rudolf Steiner, Humberto Maturana și Francisco Varela.

Foarte semnificativă este și convergența conceptelor utilizate de ecologia profundă cu cele din școlile filosofice antice. Sensurile atribuite unor termeni ca „sine” sau „identificare” pot fi aproape întocmai regăsite în filosofia orientală, în concepte precum „atman” sau „samyama”.

Conceptul de „cosmos”[21] este, de asemenea, deosebit de relevant în filosofia Greciei Antice, unde avea sensul de „tot armonios, organizat”.

Un alt concept, acela de „interconectare ecologică” are similarități frapante cu „Legile Corespondenței”, enunțate în așa-numitele „Table de Smarald” din scrierile filosofice antice grecești și egiptene, în care se afirmă că „Ceea ce este jos este precum ceea ce este sus, iar ceea ce sus este precum ceea ce este jos pentru a întregi miracolul Totului”. Foarte asemănător, în tradiția orientală vedică se menționează că „Ceea ce este aici (în ființa mea) este pretutindeni (în întregul Univers). Ceea ce nu este aici, nu este nicăieri” sau că „Partea este (inclusă) în Tot, iar Totul este (se reflectă) în Parte”.

Interesant este că în tradiția indiană Ayurveda și în medicina chineză întâlnim numeroase aplicații practice ale acestor enunțuri, de exemplu în constatarea că diferite zone corporale (privite ca „părți” – cum ar fi tălpile, palmele, lobii urechilor, irisul ochilor) reflectă starea de sănătate a corpului (privit ca „întreg”).

Toate aceste corelații au fost conceptualizate într-o manieră modernă de savanți prestigioși ai timpurilor noastre cum ar fi David Bohm[22] și Michael Talbot[23] în „Teoria Universului Holografic” sau de către Carl Gustav Jung și Wolfgang Pauli, în „Teoria Sincronicităților”[24], unde au abordat studiul inter-corelării din punctul de vedere al stărilor de conștiință.

Suportul științific al ecologiei profunde

S-ar putea spune că evoluția însăși a științei a pregătit contextul potrivit pentru exprimarea viziunii ecologiei profunde. Până la sfârșitul secolului al XIX-lea savanții priveau lumea preponderent prin prisma modelului newtonian: Universul era văzut ca un fel de ceasornic uriaș, un sistem mecanic alcătuit din corpuri distincte, aflate în relații clar definite. Odată cu apariția teoriei relativității și mai ales a mecanicii cuantice, la începutul secolului XX, oamenii de știință au constatat că în aceste noi domenii vechile concepte nu mai pot fi aplicate. Vechea paradigmă a devenit un simplu caz particular într-un Univers care se revela într-o complexitate bulversantă, ce nu mai putea fi analizată pe „părți”. Descoperirile revoluționare din fizică au revelat tot mai mult caracterul relativ, de continuum (spațiu-timp-materie-energie-informație), interconectat, probabilistic și unitar (holistic) al realității. Mai mult decât atât, Albert Einstein și apoi mulți dintre exponenții cuanticii au formulat teorii în care au afirmat că există o unitate a tuturor câmpurilor, un așa-numit „Câmp-Unificat”[25] (sau „Energia Punctului Zero”, „Câmpul-Sursă”). Aceste teorii științifice au furnizat un cadru foarte concret conceptelor utilizate de ecologia profundă, oferind astfel un suport îndemnurilor ecologiste spre o abordare holistică a problemelor de mediu.

Dar poate cea mai elocventă descoperire științifică în sprijinul demersurilor ecologiei profunde a fost aceea că la nivel cuantic (sub-atomic) nu doar fenomenele observate sunt interconectate, ci observatorul însuși influențează fenomenul pe care îl observă. Tocmai de aceea în știința cuantică este acceptat că experimentatorul face efectiv parte din experiment, fiind denumit mai degrabă „participant”. Cu privire la această inter-conectivitate universală, Bill Devall și George Sessions afirmau în lucrarea lor publicată în 1985, „Deep Ecology”[26], că „totul este conectat la orice altceva”, iar ecologistul Warwick Fox afirma în „Toward a Transpersonal Ecology: Developing New Foundations for Environmentalism”[27] că „​​noi și toate celelalte ființe suntem aspecte ale unei singure realități care se desfășoară”.

La rândul său, strălucitul fizician David Bohm a formulat o teorie devenită celebră conform căreia realitatea macroscopică ar fi de fapt desfășurarea unei realități cuantice, implicite, care are ca substrat conștiința. În propria sa exprimare: „Suntem în legătură cu totul, nu doar extern, ci și intern. Conștiința este o relație internă cu întregul, luăm în interior întregul și acționăm spre întreg. (…) Conștiința este într-adevăr cea mai imediată experiență a acestei ordini implicite. Holismul (eng. wholeness) nu este un loc în care să ajungi, este un fel de atitudine sau abordare a întregii vieți. Este o cale. Dacă putem avea o abordare coerentă a realității, atunci și realitatea ne va răspunde în mod coerent. Cred că în Univers există o inteligență implicită, care se desfășoară”.[28]

Acest gen de concluzii științifice sugerează că am putea considera că există un mediu-substrat universal, la care participăm cu toții, interconectați, și tocmai de aceea acțiunile noastre au ecouri față de care suntem responsabili. Pe această viziune foarte modernă și îndrăzneață se sprijină demersurile practice ale acestei forme de ecologie, axate pe o transformare de atitudine.

Și în analiza suportului științific al ecologiei profunde, ca și în cea a valențelor sale filosofice, descoperim clare conexiuni – sau chiar similarități – cu conceptele existente de mii de ani în înțelepciunea tradițiilor străvechi ale omenirii. În acest sens, Fritjof Capra, laureat Nobel pentru fizică, a descris paralele foarte semnificative între tradițiile spirituale orientale (hinduism, budism, taoism, jainism) și fizica modernă (în special mecanica cuantică). El a elaborat chiar o lucrare pe această temă, intitulată The Tao of Physics (Taofizica)[29]. Termenul „Tao” desemnează în filosofia chineză „ordinea” sau „calea”, mai exact desfășurarea plină de ordine și armonie a evenimentelor din univers. Un pasaj edificator din „Taofizica” este acesta: „Cea mai importantă caracteristică a viziunii spirituale orientale – aproape că am putea spune că este vorba despre esenţa ei – este conştiinţa Unităţii şi interelaţionării dintre toate lucrurile şi fenomenele, experienţa că toate fenomenele lumii sunt manifestări ale unei Unităţi fundamentale. În mod analogic, teoria cuantică arată că nu putem descompune lumea în unităţi independente de existenţă. Pe măsură ce mergem în adâncimea materiei, natura ne arată că nu există cărămizi de bază, izolate, ci totul ne apare ca o reţea complicată de raporturi între diferitele părţi ale Întregului.”

În studiul său Fritjof Capra subliniază că „În fizica modernă, tema conştiinţei a fost ridicată în legătură cu observarea fenomenelor atomice. Teoria cuantică a arătat foarte clar că aceste fenomene pot fi înţelese doar ca legături dintr-un lanţ de procese, al cărui final se află în conştiinţa observatorului uman.” Capra arată că aceste constatări sunt „în armonie perfectă cu tradițiile spirituale orientale, care au privit întotdeauna conștiința ca parte integrantă a universului”.

Și un alt laureat Nobel pentru fizică, Eugene Wigner, evidenția în lucrarea sa „Simetrii şi reflecţii – Eseu ştiinţific”[30] că „Nu este posibil să formulăm legile teoriei cuantice într-un mod complet, fără a ne referi la conştiinţă”.

Conexiunea ecologiei profunde cu spiritualitatea

Reprezentanții ecologiei profunde afirmă că experiența „conștiinței ecologice” este tangentă cu spiritualitatea deoarece ne revelează un sens mai adânc al existenței și un răspuns la întrebările fundamentale ale vieții. Acest răspuns plin de semnificație nu vine însă dintr-o teoretizare intelectuală, ci din impactul trăirii unor momente de „trezire”, din forța unei conștientizări mult mai cuprinzătoare, globale, de „conectare cu întregul”. Este vorba despre o stare de înțelegere euforică a unor valori esențiale, însoțită de o vindecare a sentimentului de alienare, ce este înlocuit de un inefabil sentiment de a trăi în armonie cu natura.

Mulți dintre susținătorii ecologiei profunde au descris astfel de stări, care fie le-au apărut spontan, fie au fost gradat cultivate prin aplicarea metodelor practice. Printre precursorii sau exponenții celebri care au trăit astfel de experiențe ce le-au transformat radical viețile, pot fi menționați Aldo Leopold, John Seed, James Lovelock, Fritjof Capra, Edgar Mitchel sau Joanna Macy.

În cartea sa „A Sandman County Almanac[31], Aldo Leopold a descris o astfel de experiență arătând că aflându-se la un moment dat în natură a simțit pentru prima dată că era complet unit cu o vastă realitate care avea o putere extraordinară de a-și comunica măreția. Atitudinea prin care înainte vedea natura doar ca pe o masă inertă aflată acolo numai pentru folosul omului a dispărut. În locul ei a apărut recunoașterea clară a ființei uriașe a Naturii pline de puritate și de viață. A simțit că a fost un moment de expansiune extraordinară a conștiinței, a bucuriei și a energiei, o veritabilă experiență spirituală sau religioasă.

Iată cum a descris și Fritjof Capra[32] o astfel de stare de conştiinţă pe care a avut-o: „Stăteam pe malul oceanului într-o seară de vară, privind valurile care se rostogoleau, când deodată am devenit conştient de tot ce mă înconjoară, având senzaţia că sunt angajat într-un uriaş dans cosmic. Fiind fizician, ştiam că nisipul, stâncile, apa şi aerul din jurul meu erau compuse din molecule şi atomi în stare de vibraţie, constând din particule care creează şi distrug alte particule prin interacţiune. Ştiam, de asemenea, că atmosfera pământului era continuu bombardată de raze cosmice, particule de înaltă energie, care suportă multiple ciocniri când pătrund în aer. Toate acestea îmi erau familiare din timpul cercetărilor mele în fizica energiilor înalte, dar până atunci experimentasem numai cu ajutorul graficelor şi a teoriilor matematice, în timp ce pe plaja unde mă aflam, experienţele mele deveniseră vii. Trăiam cascadele de energii care coborau din spaţiu, în sânul căruia particulele erau create şi distruse după o pulsaţie ritmică. Am trăit în acel moment viaţa atomilor, elementelor, ca şi a atomilor corpului meu, în cursul acestui dans cosmic de energie. Simţeam ritmurile şi auzeam sunetele. În acel moment precis am ştiut că era dansul lui SHIVA, Domnul divin al dansului cosmic.”

O experiență similară a trăit și astronautul Edgar Mitchell[33] în timpul misiunii de întoarcere cu naveta spațială Apollo 14 de pe Lună. După ce a revenit pe Pământ, el a relatat că a existat o perioadă când a fost copleşit de un sentiment cu totul deosebit, foarte profund, de „conectivitate universală”, marcat de „o senzaţie de beatitudine, de atemporalitate şi de comuniune” care pur şi simplu l-a uimit. A devenit brusc conştient de faptul că Pământul, oamenii, animalele, toate fiinţele vii formează un întreg sinergetic. Aceste trăiri i-au dat o senzaţie de euforie extraordinară, de nedescris. Mitchell a explicat că acel eveniment i-a schimbat complet viaţa, perspectiva asupra lumii, precum şi percepţia locului pe care fiecare îl ocupăm în Univers. Astronautul a mai declarat că nu poate descrie cu precizie experienţa pe care a avut-o, însă este sigur că a avut o revelaţie a unei realităţi ignorate de cei mai mulţi şi anume că „oamenii, locurile şi toate fiinţele sunt mult mai apropiate, au o relaţie de interdependență, de conectivitate mult mai apropiată decât se crede”.

Mitchell nu a fost însă singurul astronaut care a avut revelația „efectului de ansamblu”, cum a fost el denumit. Dimpotrivă, există zeci de relatări similare descrise de alţi astronauţi care certifică autenticitatea acestor trăiri.

Cu toate acestea, scepticii și materialiștii susțin cu tărie că relatările de genul acesta sunt pur subiective, rodul unei imaginații exagerate, sau chiar a unor stări patologice, ce ar trebui mai degrabă investigate clinic. Dincolo de faptul că astronauții sunt persoane a căror sănătate psihică este validată de trecerea a numeroase teste de specialitate, este util de știut că există neurologi și psihologi care au studiat foarte serios acest gen de trăiri. Printre aceștia pot fi menționați cei de la universitățile americane Pensilvania, Houston sau Thomas Jefferson. Astfel, într-un studiu realizat la Universitatea Pensilvania și publicat în revista Psychology of Consciousness: Theory, Research, and Practice, 2016; 3 (1) cercetătorii David Yaden, Johannes Eichstaedt,  Jonathan Iwry, Kelley J. Slack, Yukun Zhao, George E. Vaillant și Andy Newberg au constatat că trăirile de care vorbesc astronauții pot fi clar identificate prin scanarea activității lor cerebrale iar datele indică stări de conștiință foarte complexe, superioare. Mai mult decât atât, conform studiului, trăirile astronauților sunt similare cu ale celor care ating stări profunde de meditație sau rugăciune, în care aceștia „ajung să vadă întregul cosmos ca o rețea cuantică interconectată, unde conștiința nu este separată, ci o parte a Universului”. Tocmai de aceea, în psihologia transpersonală (ale cărei baze au fost puse de savanți precum Stanislav Grof, Abraham Maslow, Ervin Laszlo sau, înaintea lor, de psihologul și filosoful William James) aceste trăiri au fost denumite „stări de conștiință cosmică”. În Orient, tratatele științelor spirituale (de exemplu Yoga Sutras, elaborată de înțeleptul Patanjali) menționează de mii de ani acest gen de stări prin denumiri precum „extaz divin”, „iluminare”, „samadhi”, „nirvana”, „satori”, etc.

Urmărind să transmită și să familiarizeze cât mai mulți oameni cu astfel de trăiri, una dintre cele mai cunoscute promotoare ale ecolgiei profunde, Joanna Macy[III], a elaborat pe baza științelor moderne, a psihologiei și a tradițiilor spirituale holistice o metodologie[34] ce urmărește re-conectarea la armonia întregului. Macy afirmă că nu este suficient să înțelegem, mult mai important este să experimentăm că totul este interconectat. Din experiența sa în lucrul cu mii de oameni din întreaga lume, ea evidențiază că o astfel de raportare ne poate oferi speranță și ne poate ajuta să inspirăm la rândul nostru acțiuni colective curajoase. Una dintre ideile principale pe care Joanna Macy o subliniază în cărție[35] sale este aceea că în realitate criza sistemică a societății actuale este de fapt o criză a conștiinței.

Și alți activiști de mediu au urmărit să ajute grupuri mari de oameni să realizeze această re-setare a conștiinței spre o stare de coerență în raport cu societatea și cu Natura. Au fost organizate în acest sens în mai multe locuri din lume evenimente consacrate meditațiilor sau rugăciunilor colective pentru pace. Scriitorul James Twyman[36], unul dintre acești organizatori, a exprimat foarte sugestiv modalitatea de acţiune a acestor angrenări colective, care se bazează pe principiul ecologic al inter-corelării: „Conflictele din întreaga lume sunt consecinţa conflictelor noastre interioare. Războaiele din întreaga istorie a umanităţii s-au datorat incapacităţii oamenilor de a-şi rezolva propriile conflicte lăuntrice”.

Necesitatea unei transformări a mentalității cu care să abordăm problemele societății actuale a fost denumită de filosoful ecologist John Seed drept „provocarea psihologică sau spirituală centrală” a epocii noastre: „Atâta timp cât considerăm că mediul este „undeva acolo”, îl putem lăsa unui anumit grup special de interese, cum ar fi ecologiștii, pentru a ne proteja în timp ce ne vedem de treburile noastre. Problema se schimbă atunci când ne dăm seama profund că natura „de acolo” și natura „de aici” sunt una și aceeași, că sensul de separare indiferent cât de vast, este totuși total iluzoriu. Aș numi nevoia unei astfel de conștientizări ca provocarea psihologică sau spirituală centrală a epocii noastre[37].

Concluzie

Orientarea de întoarcere către noi înșine, pentru o mai adâncă reflecție și conștientizare – așa cum propune și ecologia profundă – regăsește drumul deja „umblat”, adică minuțios studiat și experimentat de către științele spirituale tradiționale. Indiferent de forma particulară (creștinism, hinduism, taoism, etc.) de a căuta esența lucrurilor, tradițiile spirituale au ajuns la revelarea acelorași adevăruri esențiale. Nu întâmplător se afirmă că „înțelepții au o lume comună”. În plus, faptul că știința modernă confirmă ceea ce înțelepții acestor tradiții au afirmat în urmă cu mii de ani, dovedește că intuiția umană a fost capabilă să perceapă sensuri față de care omul „civilizat” din ziua de astăzi a devenit din păcate aproape complet înstrăinat. Sedusă de aparenta atotputernicie a rațiunii, societatea actuală a uitat ce mai înseamnă „înțelepciunea”. De altfel, este aproape hilar că deși sensul primar al preocupărilor „filosofice” era „dragostea de înțelepciune”, așa-zișii filosofi din prezent privesc cu condescendență termenul inițial, ca pe un fel de arhaism. Rătăcirea amară a majorității „filosofilor” de astăzi apare ca evidentă atunci când constatăm că ei se întrec în raționamente și sisteme de idei sofisticate, dar au pierdut bunul simț al armoniei cu natura.

Prin valențele sale practice, active, ecologia profundă a trecut de la o abordare academică a problemelor de mediu la o veritabilă „mișcare ecologică”, ce militează atât pentru o transformare principială de atitudine, cât și pentru obiective mult mai concrete, cum ar fi oprirea extincției unor zone largi de habitat natural sau pentru realizarea unei durabilități ecologice reale. Calea propusă implică o regândire a valorilor noastre, ca societate, în sensul de a învăța că suntem o parte integrantă a rețelei vieții și că adevărata bunăstare pentru noi se poate produce numai atunci când suntem în armonie cu întregul și cu toate părțile sale.

Ceea ce rămâne însă esențial din punct de vedere practic este ca aceste principii să fie implementate în mod adecvat prin educație.

În prezent Ecologia Experiențială a fost deja destul de larg răspândită în mai multe țări, în special în SUA[38], Marea Britanie[39], Germania[40], Rusia[41], Spania[42], Africa de Sud[43] și Australia[44]. De exemplu, în cadrul Schumacher College din Marea Britanie sunt reuniți activiști din peste 30 de țări, care în cadrul unor programe de știință holistică și ecologie profundă[45] urmăresc să inițieze diferite acțiuni menite să protejeze natura și populațiile indigene din mai multe părți ale lumii sau să amelioreze condițiile de viață din Africa de Sud, să acorde consultanță în „afacerile verzi” sau să mobilizeze cât mai mulți oameni spre asumarea unei atitudini mai responsabile față de mediu.

Există speranța că aceste inițiative răspândesc semințele unor moduri de a trăi cu adevărat ecologice, pentru a re-aduce gradat ecosistemul planetar la nivelul de echilibru și armonie.

Referințe bibliografice

[1] Arne Naess – The Shallow and the Deep, Long-Range Ecology Movement: A Summary, Inquiry : An Interdisciplinary Journal of Philosophy 16 (1-4):95 – 100 (1973)
[2] Lawton, J. H.; May, R. M. (1995). „Extinction Rates”. Journal of Evolutionary Biology. Oxford: Oxford University Press.
[3] Carrington, Damian (August 29, 2016). „The Anthropocene epoch: scientists declare dawn of human-influenced age”The Guardian.
[4] Harding, Stephan (2002) – What is deep Ecology https://www.schumachercollege.org.uk/learning-resources/what-is-deep-ecology
[5]  Naess, A. (1977). „Spinoza and ecology”. Philosophia. 7: 45–54
[6] Christopher UhlDeveloping ecological consciousness: path to a sustainable world, Rowman & Littlefield Publishers, 2003
[7] Freya Mathews – The Ecological Self, Routledge, 1994
[8] „Identification as a Source of Deep Ecological Attitudes”, de Arne Naess
[9] Freya Mathews – Value in Nature and Meaning in Life, articol inclus în lucrarea Environmental Ethics, Cengage Learning 2012
[10] Murray Bookchin Will Ecology Become ‘the Dismal Science’? http://social-ecology.org/wp/1989/12/will-ecology-become-the-dismal-science/
[11] Fox, Warwick. 1995. Toward a Transpersonal Ecology: Developing New Foundations for Environmentalism. Albany: State University of New York Press (p. 219)
[12] Fox, Warwick. 1995. Toward a Transpersonal Ecology: Developing New Foundations for Environmentalism. Albany: State University of New York Press (p. 225)
[13] Tansley – an overviewhttps://www.sciencedirect.com/topics/agricultural-and-biological-sciences/tansley
[14] Raymond L. Lindeman, The Trophic-Dynamic Aspect of Ecology, Ecology, Vol. 23, No. 4. (Oct., 1942), pp. 399-417
[15] Eugene and Howard Odum – http://www.oxfordbibliographies.com/view/document/obo-9780199830060/obo-9780199830060-0190.xml
[16] Richard LevinsRichard C. Lewontin – The Dialectical Biologist, Harvard University Press, 1985
[17] https://plato.stanford.edu/entries/spinoza-psychological/
[18] https://plato.stanford.edu/entries/aristotle/
[19] Freya Mathews – The Ecological Self, Routledge, 1994
[20] Michael E. Zimmerman – „Rethinking the Heidegger-Deep Ecology Relationship,” Environmental Ethics, XV, 3 (Fall, 1993), 195-224
[21] Kosmos in Ancient Greece http://biblehub.com/greek/2889.htm
[22] David Bohm’s Holoflux, Holomovement, and Holographic Paradigm http://dbohm.com/david-bohm-holoflux-holomovement.html
[23] Michael Talbot – The Holographic Universe: The Revolutionary Theory of Reality, HarperCollins, 2011
[24] Beyond synchronicity: the worldview of Carl Gustav Jung and Wolfgang Pauli https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/15533199
[25] Albert Einstein’s Unified Field Theory – SUNRISE Information Services, 2017
[26] Bill Devall, George Sessions – Deep Ecology: Living as if Nature Mattered, Gibbs M. Smith Inc, 2001
[27] Warwick FoxToward a Transpersonal Ecology: Developing New Foundations for Environmentalism, SUNY Press, 1990
[28] David Bohm – Wholeness & Fragmentation, 1990
https://www.youtube.com/watch?v=hfHzfonAgX4
[29] Fritjof Capra – The Tao of Physics: An Exploration of the Parallels Between Modern Physics and Eastern Mysticism, Shambhala, 2010
[30] Eugene Wigner – Symmetries and Reflections: Scientific Essays, Ox Bow Press, 1979
[31] Aldo Leopold – A Sandman County Almanac, Oxford University Press, 2001
[32] Pasajul face parte din lucrarea The Tao of Physics – Fritjof Capra
[33] Where Outer and Inner Space Converge: A Conversation with Edgar Mitchell https://www.huffingtonpost.com/laurie-nadel/where-outer-and-inner-spa_b_9198288.html
[34] Joanna MacyChris Johnstone, Active Hope: How to Face the Mess We’re in without Going Crazy, New World Library, 2012
[35] Joanna MacyMolly Young Brown, Coming Back to Life: Practices to Reconnect Our Lives, Our World, New Society Publishers, 1998; Joanna Macy, Despair and personal power in the nuclear age, New Society Publishers, 1983
[36] James Twyman – In Peace, We’re All the Same http://healthywealthynwise.com/?p=14815
[37] John Seed – Ecopsychology, https://www.schumachercollege.org.uk/learning-resources/ecopsychology
[38] Experiential learning and attitude change – ScholarWorks at University of Montana, USA https://scholarworks.umt.edu/cgi/viewcontent.cgi?article=8706&context=etd
[39] Deep Ecology in the Holistic Science programme – Schumacher College, UK – https://www.schumachercollege.org.uk/deep-ecology-in-the-holistic-science-programme
[40] Germany’s Environmental Movement http://www.ecology.com/2013/12/02/germany%E2%80%99s-environmental-movement/
[41] Russian Social-Ecological Union / Friends of the Earth Russia, St. Petersburg, Russia, http://www.foei.org/member-groups/asia-pacific/russia
[42] Permaculture, nature connection & deep ecology – Ecodharma center, Spain http://www.ecodharma.com/courses-events/2018/10/20/permaculture-nature-connection-deep-ecology
[43] Ecology as a Form of Experiential Learning  – Southern African Journal of Environmental Education https://www.ajol.info/index.php/sajee/article/view/122883
[44] Towards a theory of the Ecology of Reflection: Reflective practice for experiential learning in higher education – University of Wollongong, Australia http://ro.uow.edu.au/cgi/viewcontent.cgi?article=1650&context=jutlp
[45] Deep Ecology in the Holistic Science programme https://www.schumachercollege.org.uk/deep-ecology-in-the-holistic-science-programme

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s