În spatele așa-ziselor «atentate teroriste» se află membrii grupării satanice Illuminati


11-septÎn special după evenimentele dramatice din 11 septembrie 2001, întreaga lume a fost realmente asaltată de fenomenul atentatelor teroriste. Pentru a aminti doar câteva dintre ele, le menționez pe cele din Rusia și Indonezia în 2002, Madrid în 2004, Londra în 2005, Rusia în 2010, Pakistan și SUA în 2013. În 2016 au fost două atentate la Paris (în ianuarie și în martie), unul la Bruxelles, un altul în Germania și nu mai puțin de 10 atentate în Turcia. Toate acestea au vizat civili aflați în zone pașnice, cât mai aglomerate, și au condus la mulți morți, răniți, sânge și disperare. De ce toate acestea? Cine și de ce a provocat atâta suferință?

Continuă lectura

Uniunea Europeană este o etapă în planul masonic de instaurare a «Noii Ordini Mondiale»


Influența din umbră a așa-zișilor «Iluminați» (2)

Jaful instituţionalizat care a fost operat în România şi la care ne-am referit în articolul anterior se regăseşte ca un fel de pattern în foarte multe alte ţări ale lumii (un alt exemplu cutremurător fiind distrugerea economiei Greciei). Devalizarea naţiunilor a fost efectuată în principal prin intermediul băncilor centrale din fiecare ţară (care au făcut „jocurile” cartelurilor bancare internaţionale), precum şi prin intermediul companiilor multinaţionale (care au falimentat economiile autohtone).

Aceste gen de mecanisme a fost studiat cu atenţie de numeroşi analişti. Concluziile UE for moneyacestora evidenţiază că relaţiile internaţionale din sferele economice şi politice au fost astfel gândite şi puse în practică încât să conducă la crearea anumitor blocuri supra-statale care să subordoneze şi să domine complet ţările membre. Un asemenea exemplu, pe care îl vom prezenta pe scurt, îl reprezintă modul în care a fost concepută şi funcţionează Federaţia statelor europene.

Continuă lectura