A fi sau a nu fi … pe calea spirituală


Ce înseamnă să fii cu adevărat pe o cale spirituală? Ce dă autenticitate căii pe care ai ales să ofly parcurgi? Îţi propui să urmezi o disciplină care să te conducă la comuniunea cu un ideal sublim, divin, la o stare de împlinire interioară şi armonie cu lumea. Totul promite să fie cât se poate de minunat. Pentru unii aspiranţi care s-au lansat pe acest drum, trec însă destul de mulţi ani şi rezultatele profunde întârzie să apară. Mai mult decât atât, scopul final devine foarte abstract, iar calea începe să fie percepută mai degrabă ca un ansamblu rigid de tehnici. În mod cert, ceva lipseşte. Dintr-un punct de vedere înţelept, se poate spune că aici se aplică perfect acel aforism care se referă la paradoxul că uneori „pădurea nu se mai vede din cauza copacilor”. Printre multitudinea de tehnici (copaci), scopul (pădurea) nu mai este perceput(ă), deşi ea este în mod evident acolo.

Este esenţial să reamintim că există un criteriu foarte simplu, universal, care evidenţiază progresul autentic pe calea spirituală. Acel criteriu este CÂT DE MULT POŢI SĂ IUBEŞTI. Dacă încă mai ai foarte multe lucruri şi foarte mulţi oameni care te mai deranjează, dacă te simţi separat-izolat de ceilalţi, dacă iubirea pe care eşti tu dispus să o oferi depinde de ceea ce îţi oferă sau nu ceilalţi, … atunci e clar că eşti încă departe de adevărata viaţă spirituală.

Nu poţi face cu adevărat meditaţii de nivel înalt atât timp cât inima ta e lipsită de EMOŢIE. Revelareabogle_promise Sinelui, de exemplu, nu poate apare pe un fond de indiferenţă sau dezinteres. Revelarea Sinelui apare doar pe fondul unui suflet trezit, care unifică totul prin Iubirea sa atotcuprinzătoare, pentru care nu mai există duşmani sau situaţii pe care le respinge, care acceptă totul şi exact în felul acesta transcende totul.

Esenţa căii spirituale este aceea de a Iubi Totul. Iubind Totul devii Una cu Totul. Având inima împietrită şi separatoare nu vei putea fi Una cu tine însuţi. A înţelege cine eşti cu adevărat tu însuţi, adică ceea ce se numeşte „Revelarea Sinelui”, înseamnă să realizezi – nu doar mental, ci trăind cu toată fiinţa – că eşti în mod beatific şi plin de iubire Una cu Totul. De aceea esenţa practicii spirituale este aceea de a Iubi Totul. Iar pentru a verifica aceasta nu este nevoie de prea multe teorii. Viaţa de zi cu zi ne testează permanent. Poţi simţi clar în orice clipă în inima ta cât de mult îi iubeşti pe cei din jurul tău.

Dar dacă simţi că inima ta e încă foarte mică şi plină de frustrări, suferinţe, tensiuni şi resentimente, nu te descuraja! Pur şi simplu începe să iubeşti tot ce e bun pe lumea aceasta. Iubeşte şi iartă. Iubeşte în ritmul respiraţiei tale. Este esenţial să înveţi să dăruieşti Iubire. Iubirea se învaţă. Lumea în care trăim este, din păcate, extrem de lipsită de Iubire şi de Dăruire. Nu ai nevoie de motive pentru a iubi. Doar relaxează-te şi iubeşte. Un aspect fundamental al Iubirii adevărate este acela că ea nu este o cerere, o condiţionare de genul „dacă nu primesc ceea ce aş vrea, atunci de ce să dau eu iubire?”. Nu. Iubirea este pur şi simplu o stare de a fi. Iubirea egoistă, în care nu dai nimic dacă nu primeşti ceva care „să merite” nu este iubire adevărată, ci este doar o nevoie, o dependenţă. Iubirea adevărată este Dăruire fără să ceri nimic în schimb, este Libertate.

Iubeşte-i pe oamenii din jurul tău, chiar dacă nu îi cunoşti, chiar dacă crezi că au foarte multe defecte. Lasă Iubirea să curgă prin tine. Ai curajul de a face asta! Vei vedea cât este de minunat. Nu mai analiza atât de mult cu mintea, nu mai judeca. Iartă-i pe toţi, înţelege că fiecare este pe drumul său, fiecare este într-o etapă în care învaţă. Lăsând Iubirea să curgă prin tine vei vedea că de fapt această Iubire nu este a ta, vei simţi că Iubirea este ceva grandios şi pur, care cuprinde totul şi care te face să descoperi lumea într-un cu totul alt mod şi să te descoperi chiar pe tine.

Indiferent cine consideri tu că eşti, oricât de bogat/sărac, superior/inferior, fie că trăieşti, fiebogle_dreams_of_summer că mori, Iubeşte cât mai mult! Umple-ţi inima de Iubire şi dăruieşte necondiţionat această iubire tuturor. Nu mai categorisi, nu mai calcula, nu mai ţine ranchiuni, doar iubeşte. Este atât de simplu! Nu ai nevoie de nimic ca să faci asta. Oricine ai fi, oriunde ai fi … Iubeşte Iubirea însăşi. Fii Iubirea. Topeşte-te, dizolvă-te în Iubire. Uită cine eşti. Fii doar Iubire. Fii spontan şi lasă-te purtat de aripa magică a iubirii. Dar atenţie: acestea nu sunt gânduri abstracte, acestea sunt EMOŢII. Lasă filosofia şi speculaţiile intelectuale! Doar debordează de iubire.

Oamenii spun adesea că ar vrea să iubească, dar nu au pe cine, că nu au găsit fiinţa potrivită şi că până o vor găsi aşteaptă, sunt într-o continuă căutare. Dar până vor găsi se simt chinuiţi de frustrări şi tristeţe. De fapt, chiar şi atunci când ei spun că au găsit pe cine să iubească, în scurt timp se vede că sufletul lor nu este nici acum liber. Pentru că ori le e teamă să nu fie „înşelaţi” în „iubirea” lor, ori pur şi simplu descoperă că persoana pe care o iubeau nu e la înălţimea aşteptărilor…

Cu toţii tânjim după iubire. Odată ce simţim măcar o clipă de iubire, chiar şi iubire egoistă, simţim după aceea că viaţa fără această iubire nu mai are sens. Am vrea să dăm totul pentru încă o clipă de iubire împărtăşită. Ori în realitate lucrurile sunt mult mai simple. Suntem ca peştele din apă care nu mai vede apa. Noi trăim în iubire. Trebuie doar să ne deschidem sufletele pentru ea. Soluţia nu este să găseşti „persoana potrivită”, ci să găseşti atitudinea potrivită. Începe tu să iubeşti, fără calcule, fără aşteptări. Relaxează-te şi fii liber. Pe cine să iubeşti? Absolut totul! Când vei simţi că inima îţi este plină de iubire pentru tot, că nu-ţi mai este teamă că nu vei găsi „iubirea potrivită”, atunci ceilalţi vor vedea în tine o oază de iubire şi vor veni la tine aşa cum fluturii sunt atraşi de lumină. Dar nu „iubi totul” ca pe o tehnică, aşteptând să vină cât mai repede „fluturii” la tine. (Măcar unul cât de mic!). Gata, abandonează calculele, renunţă la orice aşteptări. Fii gata să trăieşti iubind totul în felul acesta la nesfârşit. În felul acesta oricum ai găsit deja ceea ce căutai. Acesta e fundalul. Nu urmări „fluturii”, ci fii Lumina!

Vei vedea că totul se amplifică. Iubirea cheamă Iubire. Iubirea adevărată înseamnă umilinţă,born puritate, recunoştinţă, discernământ şi adeseori chiar sacrificiu. Nu aştepta nimic în schimb. Ce ai mai putea să ai nevoie? Revărsarea Iubirii Universale în tine este mai mult decât ai putea primi de oriunde în mod obişnuit. Starea de recunoştinţă care te cuprinde este copleşitoare, este mai mult decât un mic suflet poate susţine. Abia atunci afli cine eşti şi cine este fiecare cu adevărat. Vei vedea că Iubirea pentru Tot te face lipsit de orice teamă. Pentru că răspunsul tău în orice situaţie este Iubirea. Ego-ul se contractă şi îi este teamă pentru că întotdeauna vrea să găsească strategia cea mai bună. Dar cea mai bună strategie este Iubirea. Iubirea este invincibilă, ea este cea mai mare forţă din Univers.

Acest îndemn nu se doreşte a fi o expresie metaforică a unei emoţii. Aici este vorba despre ceva extrem de practic şi concret. Aceasta este o cheie esenţială care se află permanent la îndemâna noastră. Este o cale extrem de simplă şi rapidă, pe care o putem aplica în orice clipă, indiferent ce altceva facem. Timpul vieţii noastre este foarte scurt. Chiar dacă această cale a Iubirii şi a Dăruirii merge direct la esenţă, ea necesită perioade de aplicare consecventă, conştientă, asumată, presărată cu mult teste şi etape de aprofundare a trăirii. Tocmai de aceea este mult mai bine să nu neglijăm aceste lucruri şi să nu pierdem un timp extrem de preţios. Nici măcar nu este absolut necesar să te aşezi şi să începi să iubeşti ca într-o meditaţie, la modul tehnic. Iubirea/Dăruirea este o Atitudine de fundal, pe care o faci pur şi simplu pentru că trăieşti, aşa cum respiri.

Desigur, este foarte uşor să trecem mai departe şi să neglijăm toate acestea, spunând că oricum ştiam, făceam asta sau că e cam … bizar (exaltat) şi nu se poate. Dar e păcat să nu o facem pentru că e atât de simplu şi esenţial …, iar la un moment dat, dacă tot amânăm, poate deveni prea târziu pentru că nu ştii când se termină viaţa.  

Adeseori o expresie artistică poate trezi mult mai uşor emoţia înţelegerii autentice decât o teorie complicată. De aceea, următoarea povestioară indiană poate fi utilă în înţelegerea acestui mesaj al Iubirii şi al Dăruirii.

Regele cel bun şi regele cel invidios

Regii caută adeseori gloria, puterea şi renumele şi duc frecvent războaie în acest scop. Uneori, ei înţeleg însă că singura victorie reală nu poate avea loc decât asupra ta însăţi. Iar atunci povestea lor se transformă într-o poveste plină de înţelepciune.

Undeva în India, regele din Koshala era renumit pentru generozitatea lui. El era cunoscut drept prietenul celor sărmani şi nevoiaşi. Regele din Kashi, regatul vecin, era însă bolnav de invidie. „Supuşii mei îl consideră pe regele vecin ca fiind cu mult mai mare decât mine”, le-a spus el într-o zi generalilor săi. „Aceasta este urmarea uneltirilor lui pentru a câştiga inima supuşilor mei. Ce ruşine! Pregătiţi-vă de război! Sabia va arăta în curând care anume dintre noi este mai mare.”

Bătălia a fost scurtă. Învins, regele din Koshala s-a refugiat undeva în junglă. Oamenii aufine_peacefulmorning văzut atunci ce întuneric se abate asupra lumii, când cel drept suferă, iar dreptatea dispare. Văzând amărăciunea poporului, regele din Kashi a devenit din nou bolnav de furie. „Duşmanul meu mi-a furat victoria. De ce suferă cu toţii?! Eu nu sunt prin urmare nimic pentru ei? Toate astea fac parte dintr-o imensă conspiraţie! Trimiteţi crainici să anunţe în întreaga ţară că oricine îl va captura pe regele din Koshala şi mi-l va aduce va primi 100 de galbeni!

Dar locuitorii ţării i-au ocolit pe crainici şi şi-au astupat urechile. Retras în junglă, regele învins a devenit ascet. Într-o zi, un călător l-a întrebat care este drumul către regatul Koshala. „Ce vrei să faci acolo?” s-a interesat regele ascet. Iar călătorul i-a spus povestea lui. „Am fost negustor, dar corabia mea s-a scufundat şi m-a lăsat fără un ban. Am ajuns astfel cerşetor. Regele din Koshala este un prieten al săracilor, iar nenorocirea mea o să-l înduioşeze fără îndoială”.

Regele ascet a surâs atunci, ca să nu-i dea lacrimile. S-a gândit un timp, a oftat şi apoi i-a răspuns negustorului: „Vino cu mine. Te voi conduce la cel ce-ţi va împlini dorinţele.” S-au dus astfel amândoi la palat. Au intrat şi s-au prosternat umili în faţa regelui din Kashi. Regele ascet a luat apoi cuvântul şi a spus: „Eu am fost regele din Koshala. I-ai promis 100 de galbeni celui care mă va aduce prizonier până la tine. Rege, te implor, ţine-ţi acum promisiunea şi oferă această recompensă însoţitorului meu.” Curtenii au păstrat atunci o tăcere apăsătoare. Chiar şi soldaţii au trebuit să se forţeze ca să-şi stăpânească lacrimile. Nici regele din Kashi nu a spus nimic foarte mult timp. Apoi, el s-a ridicat deodată şi a izbucnit în râs. „Prizonierule, crezi că moartea ta va putea să mă învingă? Nu-ţi voi lăsa această speranţă. Astăzi victoria va fi a mea. O, rege, reia-ţi regatul şi odată cu el ia şi inima mea.” Şi apoi l-a luat pe regele ascet de mână, l-a condus până la tron şi i-a aşezat coroana pe pletele pline de praf.

Mesajul acestei poveşti plină de înţelepciune este acela că mai devreme sau mai târziu Iubirea şi Adevărul înving întotdeauna. Chiar dacă în mod aparent suntem înconjuraţi şi dominaţi de nedreptate, este imposibil ca Iubirea să nu învingă pentru că ea este esenţa lumii, ea este ceea ce leagă toate creaturile din Univers.

Să nu uităm că şi Hristos s-a sacrificat pe sine însuşi. Am devenit însă atât de obişnuiţi să auzim de exemplul său, încât pentru mulţi dintre noi chiar şi acesta a devenit un clişeu. Nu-i mai percepem semnificaţia. Unii spun chiar că de fapt Isus nici n-a existat, sau că totul nu este altceva decât un fel de legendă romanţată. Ego-ul nu prinde mesajul. Ego-ul reduce totulcosmic_heart la micimea lui. El spune că miracolul nu există, că totul e doar un simbol, o poveste frumoasă, dar că „în viaţă e altfel”. Ego-ul cataloghează şi neglijează iubirea, pentru că în realitate nu o simte. Aceste aprecieri apar pentru că lipseşte Emoţia. Ceea ce trezeşte şi dă viaţă sufletului este tocmai Emoţia. Fără emoţia iubirii nu suntem decât nişte ego-uri seci şi calculate.

Esenţa căii spirituale este aşadar Iubirea. Aceasta este „pădurea” pe care unii nu o mai văd din cauza „copacilor” de precepte, principii şi tehnici. Iubirea este ansamblul care nu trebuie niciodată pierdut din vedere, este fundalul, dar şi criteriul care ne obiectivează. Iubirea este fără de măsură, ea este axul căii şi ea se amplifică într-un mod cu adevărat extatic, mult dincolo de minte, fără de sfârşit.

 

 

Anunțuri

5 comentarii la “A fi sau a nu fi … pe calea spirituală

  1. Este atat de usor sa ignoram aceste lucruri invizibile, unificatoare si sa credem ca daca nu le putem verifica practic, ele nu exista. Este atat de usor sa ne simtim izolati, singuri, ataca(n)ti, sa pizmuim, chiar sa facem rau celor din jur, fara sa realizam ca totul se intoarce cu puterea unui bumerang, impotriva noastra. Este atat de greu sa simtim ca toti = un intreg minunat, chiar daca avem de-a face cu astfel de mesaje din ce in ce mai des. Ele raman doar la stadiul de simple idei, fara a deveni interiorizate, simtite, traite, personalizate… Din cauza asta, luam cunostinta de ele, dar peste putin timp le uitam, ca si o lectie de istorie memorata mecanic, dar de ale carei informatii nu ne mai folosim dupa o luna si pe care o uitam.
    Dar sunt si situatii minunate in care avem acces la simtire, la emotie, fie pe calea visului, fie in urma unei calatorii in mijlocul naturii sau a unei simple interactiuni cu o persoana, experiente care au darul unei deschideri de poarta, a facilitarii accesului la un anumit nivel de profunzime a sinelui. Vai, dar cat de dureros este mai apoi, cand ne cufundam iarasi in ne-simtire. Si cat de mult ne dorim sa (ne) simtim iarasi. Si ni se pare ca nu mai putem. Si atunci, se intampla sa ne pierdem increderea in propriile perceptii anterioare, sa credem ca a fost un accident ceea ce am simtit si ca nu suntem capabili de mai mult. Si sa cadem la un nivel si mai jos decat cel la care ne aflam inainte. In acest punct, rezistam spunandu-ne: „Totul se intampla cu un rost. Totul se intampla cand, cum si cat trebuie”. Da, Iubirea e minunata, atunci cand avem acces la ea. Dar in viata de aici, de pe Pamant, astfel de experiente deschizatoare de suflet sunt rare, sau poate nu suntem noi pregatiti sa vedem, decat rareori, in situatii limita, minunea care este viata, minunea care suntem noi. Si atunci, normalitatea devine pizma, invidia, rautatea, nepasarea, individualismul. Si ce daca simtim ca deseori, in punctele culminante ale acestor comportamente, ne doare sufletul, ca nu suntem linistiti, impacati sau fericiti? Nu stim sa fim altfel, si ne-am obisnuit cu o astfel de normalitate. Iubirea… ramane un principiu abstract. Normalitatea in care simtim ca ne desfasuram viata – abia astept sa o invaluim, constient, in Iubire. Doamne-ajuta.

  2. Superb si adevarat, dar cum putem pune in parctica aceasta iubire neconditionata, un exemplu: Ce inseamna sa iti iubesti copii neconditionat? practic vorbind…. inteleg filozofia acestei iubiri neconditionate si chiar simt ca ea este calea, insa cand vine vorba de pus in practica, aici cred ca este cea mai mare provocare pentru toti…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s